Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est organizeaza evenimentul Accelerarea transformarii digitale a serviciilor de sanatate in Regiunea Nord-Est, ce va avea loc in perioada 9-10 iunie 2022, la sediul Rubik Hub din Piatra Neamt.
Organizat sub umbrela Initiativei Vanguard, alaturi de Regiunile East Netherlands si Lower Austria, acest eveniment face parte din programul „Science meets Regions” coordonat de catre Joint Research Center (JRC). Scopul acestei initiative este stimularea colaborarii interregionale in vederea gasirii unor solutii pentru probleme de interes comun la nivel european, facilitarii tranzitiei digitale si a implementarii unor mecanisme care sa reduca efectele negative pe care pandemia COVID-19 le are asupra societatii.
Evenimentul Accelerarea transformarii digitale a serviciilor de sanatate in Regiunea Nord-Est isi propune sa intensifice colaborarea dintre manageri de spitale, specialisti, inovatori, reprezentanti ai industriei medicale si autoritati publice pentru a identifica, dezvolta si implementa solutii inovatoare pentru problemele cu care se confrunta sistemul national de ingrijire medicala.
Pe parcursul celor doua zile vor fi organizate sesiuni plenare pe tema digitalizarii sistemului de sanatate, prezentari de modele de bune practici la nivel european, dar si ateliere de lucru participative dupa modelul metodologic „Innovation Camp” propus de catre JRC, in vederea identificarii posibilitatilor de a se asigura o interoperabilitate a datelor medicale la nivel regional, national si european. De asemenea, o parte importanta a programului propus va fi dedicata prezentarii de solutii tehnice inovatoare in vederea digitalizarii sistemului de ingrijire a sanatatii.
Pentru a va rezerva un loc la evenimentul din Piatra Neamt, accesati acest link: https://www.eventbrite.be/e/accelerating-the-digital-transition-in-health-in-the-north-east-region-registration-339781685167