A doua zi a Conferinței Naționale AI4-MED a fost dedicată inovației, parteneriatelor strategice și modului în care tehnologia schimbă fundamental practicile din domeniul sănătății. Atmosfera s-a menținut la fel de dinamică și curioasă, participanții fiind pregătiți pentru noi perspective asupra inteligenței artificiale aplicate în medicină.
Ziua a început cu o prezentare inspirațională susținută de Dr. Guido Davidzon, profesor de Radiologie și Medicină Nucleară la Stanford University School of Medicine (SUA). În cadrul keynote-ului „How Artificial Intelligence is Poised to Transform Molecular Imaging Practice”, acesta a oferit o viziune clară asupra modului în care AI va revoluționa imagistica moleculară, accelerând procesele de diagnostic și deschizând noi direcții în medicina de precizie.
În continuare, sesiunea “AI in Healthcare: Solutions Developed by Research Teams, Institutes & Companies”, moderată de Carmen Mihai, Manager IMAGO-MOL Cluster, a reunit lideri academici și cercetători din universități de top din România. Printre vorbitori s-au numărat: Prof. univ. dr. Radu Iliescu, Prorector UMF Iași; Prof. univ. dr. Adrian Iftene, Prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza”; Conf. univ. dr. Simona Caraiman, Prorector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”; Conf. univ. dr. Ștefan Busnatu, Prorector al UMF „Carol Davila”; Prof. univ. dr. Vasile Drug (UMF Iași) și Dr. ing. Marilena Ianculescu. Sesiunea a subliniat rolul cercetării interdisciplinare și al colaborării instituționale în dezvoltarea unor soluții AI capabile să răspundă nevoilor reale din sănătate.
După-amiaza a debutat cu o serie de povești de succes, în cadrul panelului “AI Solutions Implemented in Clinics and Hospitals”, moderat de Florin Cardasim, CEO Strongbytes. Profesioniști din companii și spitale – precum Rayscape, Apollo AI Technologies, Synaptiq.io, Ixodron / Ixomed, precum și reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, Spitalului Municipal „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși sau Spitalului de Neurochirurgie „N. Oblu” – au prezentat exemple concrete de tehnologii AI care sunt deja utilizate în practica clinică. Aceste implementări demonstrează impactul direct al inovației asupra pacienților și a fluxurilor medicale.
Ulterior, panelul “The Role of Clusters and Digital Innovation Hubs in Developing Projects with Impact in Personalized Medicine”, moderat din nou de Carmen Mihai, a adus în discuție rolul platformelor de colaborare în accelerarea proiectelor inovatoare. Printre vorbitori s-au aflat: Alina Capitanu (Imago-Mol / ADR Nord-Est / MEDIC NEST Metacluster), Stamatiki Kritas (CEBR / HBio), Cristina Baghiu (Digital Innovation Zone EDIH) și Daniel Cosnița (CLUSTERO). Panelul a evidențiat cum clusterele și huburile de inovare conectează ecosisteme, oameni și resurse, contribuind la dezvoltarea medicinei personalizate la nivel european.
În continuare, sesiunea “Ethics and AI Regulation in Healthcare”, moderată de Conf. univ. dr. Diana Trandabat, a ridicat întrebări esențiale despre responsabilitatea utilizării tehnologiilor avansate. Experți precum Dr. Vasile Cepoi, Andrei Pavel, Andreea Partene, Monica Turinici și Raluca Onufreiciuc au abordat teme precum reglementările legate de AI, protecția datelor pacienților și impactul etic al algoritmilor asupra actului medical.
Ziua s-a încheiat cu o sesiune dedicată profesioniștilor din domeniul medical – “Introduction to AI for Medical Professionals”, moderată de Conf. univ. dr. Ionuț Nistor. Alături de el au conferențiat Prof. univ. dr. Cipriana Ștefănescu, Prof. dr. Adrian Iftene, Conf. univ. dr. Simona Caraiman și Prof. dr. Mihaela Breabăn, oferind participanților o introducere accesibilă și relevantă în instrumentele și aplicațiile AI pe care medicii le pot folosi în practica de zi cu zi.
A fost o zi plină de idei, dialog și inspirație, în care specialiști din diverse domenii au construit împreună o punte între tehnologie, sănătate și viitorul medicinei personalizate.
Le mulțumim tuturor vorbitorilor, moderatorilor și participanților pentru implicarea și energia cu care au contribuit la succesul acestei zile!




















