Clusterul Imago-Mol, în calitate de partener al proiectului 𝗦𝗘𝗖𝗨𝗥𝗘 – Strengthening the European Chain of sUpply for next generation medical RadionuclidEs, a participat la evenimentul de lansare al acestuia care s-a organizat pe 5 octombrie 2022, la Varșovia.

Proiectul finanțat prin programul Horizon Euratom își propune să întărească lanțul de distribuție european al noii generații de radionuclizi, într-un consorțiu de 18 parteneri, coordonat de National Center for Nuclear Research Polonia.

Apartenența la acest consorțiu reprezintă un pas important în atingerea dezideratului proiectului propus de Clusterul Imago-Mol, TRACE-MED, acela de a crea o platformă inter-regională de cercetare și dezvoltare de noi radiotrasori în contextul medicinei personalizate.