Intalnirea de lansare a proiectului MEDIC-NEST (Precision Medicine Clusters Integrating Digital Technologies for New Ecosystems in Healthcare) s-a desfasurat la Iasi, in perioada 24 – 25 februarie 2022, organizata de catre Clusterul Imago-Mol, in calitate de coordonator al consortiului.
In cele doua zile intense de lucru, echipa a discutat planificarea proiectului finantat prin Programul COSME, calendarul de evenimente si aspecte legate de managementul tehnic si financiar.
A fost, de asemenea, un prilej de a ne intalni fata in fata cu partenerii nostri de la Flanders.Health Tech, Hellenic Biocluster si Leon Research (reprezentand Biotecyl – Cluster de Salud de Castillia y Leon), dupa lunga perioada pandemica care a adus restrictii in mobilitate.
MEDIC- NEST isi propune sa consolideze excelenta in managementul clusterelor si sa faciliteze parteneriatul strategic si schimbul intre clustere si ecosisteme specializate din intreaga Europa, in domeniul medicinei de precizie.
Proiectul va crea premisele constituirii unui Metacluster European in Medicina de Precizie, prin dezvoltarea unei Strategii a Metaclusterului European in Medicina de Precizie pentru perioada 2022 – 2027 si a unui Plan Comun de Actiune in Oncologia de Precizie 2022 – 2027.
Proiectul MEDIC-NEST va folosi o abordare intersectoriala a tehnologiilor digitale si va implementa o noua schema „ClusterXchange” de catre ESCP-4x MEDIC-NEST.
Va invitam sa urmariti evolutia si oportunitatile pe care le ofera proiectul MEDIC-NEST prin intermediul urmatoarelor canale de comunicare: Facebook, Twitter si LinkedIn.