Cu prilejul evenimentului Healthtech Investors Day, ce s-a desfășurat între 4 și 6 decembrie 2023, în Bruges, Belgia, s-a derulat și ultimul eveniment de tip Clusterxchange din cadrul proiectului MEDIC-NEST.
Prima zi a fost dedicată unei vizite de studiu la spitalul AZ GROENINGE și compania Barco, o companie de inginerie axată pe imagistică și soluții de vizualizare, care accelerează inovația, inclusiv în domeniul sănătății. Tot în prima zi au fost susținute primele sesiuni de pitching din cadrul secțiunea pre-seed, în cadrul cărora a fost prezentata și soluția AmabieXai, dedicată asistenței medicale digitale, a membrului nostru, Fortech Products.
Cea de-a doua zi a evenimentului a inclus discursuri și paneluri dedicate finanțării domeniului healthtech și a identificării impactului pacienților asupra afacerii și au fost continuate de sesiuni de pitching, incluzând soluții promițătoare de imagistică medicală și de tratament bazate pe tehnologie. Fortech Products, membru al Clusterului Imago Mol, a susținut o prezentare produsului Endologiq (un SaaS în domeniul endoscopiei).
În ultima zi, în cadrul workshop-ului găzduit de colegii noștri din cadrul proiectului MEDIC NEST, Johan Lecocq și Veerle De Colvenaer, au fost discutate nevoile, soluțiile, impactul colaborării clusterelor și al internaționalizării, ca activitate importantă a acestora, împreună cu 12 reprezentanți ai clusterelor din toată Europa.
Mai mult, au fost investigate provocările pentru implementarea cu succes a acestei activități, iar scopul este de a consolida ideile și propunerile într-un document de poziție care va fi împărtășit Comisiei Europene.
Din partea Clusterului IMAGO-MOL, au participat și reprezentanți ai organizațiilor membre Atelierul de Idei și Cebis International.